Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Credinta trebuie sa ne uneasca!

 

                     Daca oamenii sunt atat de rai, avand o religie,

cum ar fi, daca nu ar avea-o?”

Benjamin Franklin

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

   Zilele acestea am citit articole si comentarii care m-au intristat. Pana acum Biserica era criticata ca ramane in urma spiritului vremii, acum, ca o ia prea inainte. Totul ii deranjeaza pe necredinciosi, pe cei care dintr-un spirit de revolta sau chiar ura, desconsidera religia si biserica si pe cei care o conduc. Petre Tutea spunea: „… Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort, iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura…”.      

   Fara pic de condescendenta, jurnalisti si comentatori ataca Biserica, vorbesc impotriva Religiei. Si stim ca intotdeauna Bisericii, dar si preotului care ocupa un rol major in viata noastra, trebuie sa li se acorde respectul. Cred ca Dumnezeu este Cel care are dreptul sa judece Biserica si preotii; orice preot poate gresi, dar el va da seama inaintea lui Dumnezeu pentru binele si greselile sale. Ma intreb de ce mai avem nevoie de Biserica, de preoti, de ce ne mai botezam copiii, de ce ne inmormantam crestineste parintii, daca-i hulim? Fara sa fim experti in teologie, ne dam seama  ca mergand la Biserica, ascultand slujbele si predicile, simtim ca sufletele noastre se ataseaza de Biserica, intelegand si iubind Divinitatea. Parintele Ilie Cleopa, renumit traitor al credintei ortodoxe, spunea: Dupa cum nu se amesteca aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot pacatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, macar de ar fi el cat de pacatos”.  

   Biserica este „trupul tainic al Domnului” intemeiat de Fiul lui Dumnezeu cel intrupat prin care oamenii ca madulare participa in comun la viata dumnezeiasca. „In biserica afli ca existi”, sunt vorbele atat de adevarate ale lui Petre Tutea! Biserica ii uneste pe toti cei botezati in Hristos, Biserica este „luptatoare”, se spune, pentru ca membrii ei trebuie sa „lupte” cu dusmanii eretici si schismatici.

   Se construieste Catedrala Neamului si oamenii in loc sa se bucure, critica. Dar, cand s-a construit edificiul imens Casa Poporului, cea mai mare si cea mai scumpa cladire administrativa pentru uz civil ca suprafata din lume, astazi una dintre cele mai controversate constructii din Romania, atat in ceea ce priveste rolul si utilitatea ei dar si ca aspect estetic, facuta cu pretul infometarii populatiei, demolandu-se o intreaga zona a capitalei pentru a-i face loc cladirii, nu a scris nimeni un cuvant impotriva. Unde ne-au fost „curajosii”? Nu se putea, o sa-mi spuna cineva. Dar acum se poate? Si ii raspund cu cuvintele lui Nelson Mandela: „Cand am iesit pe usa care ma purta spre libertate, am stiut ca daca nu las ura si amaraciunea in spate, voi continua sa fiu in inchisoare”.

   Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei a sfintit si inaugurat de curand, la Sarbatoarea Sfintei Treimi, noile studiouri ale Radioului si Televiziunii TRINITAS din incinta Centrului Social-cultural. Au aparut imagini si critici referitor la gestul Patriarhului, de sfintire cu un „trafalet”, dar si pentru faptul ca Patriarhia si-a „permis” sa fie in pas cu vremurile, privind tehnica nou folosita a calculatoarelor. Reprezentantii Patriarhiei Romane au explicat ca obiectul nu este un trafalet si ca acesta se foloseste frecvent pentru a sfinti incaperi inalte: „Nu este trafalet. Trafalet este pentru cei neinitiati, cei care habar n-au in ce consta slujba de sfintire si ce se foloseste la slujba de sfintire. Este o tija de aproximativ 2-3 metri, avand in vedere faptul ca sunt si incaperi mai inalte si care este folosita pentru a unge cu untdelemn sfintit peretii incaperii respective”, a trebuit sa declare Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane. Cu adevarat, sunt printre calomniatori si persoane care „nu au habar”, adica nu cunosc modul si scopul unei astfel de sfintiri. Dar vorbesc, cu ura si amaraciune! Despretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, sau denaturand anumite gesturi, actiuni ale Bisericii, inconstientii sau rau intentionatii incearca sa deposedeze credinciosii de arma cea mai puternica in lupta nationala, deoarece Credinta si iubirea de neam a unit poporul roman de-a lungul vremurilor. Filozoful, psihologul roman Constantin Radulescu Motru spunea: „Omul se inalta deasupra bestialitatii prin virtualitatea pe care i-o pune in suflet sentimentul religios. Dar acest sentiment religios trebuie constatat cu adevarat. El nu se confunda cu sentimentul de turma, pe care il au fricosii si animalele. La el nu se poate apela ca la un instrument de ura. Religia uneste, nu separa”. Etimologic, cuvantul religie provine din latinescul religare (a pune impreuna, a uni, a lega), iar credinciosii isi iubesc semenii si il iubesc pe Dumnezeu. Prin Credinta am putea scapa de dezbinarea care exista intre noi la ora actuala, de indoiala pe care multi dintre noi o poarta in suflete. Ne indoim de credinta, de invataturile frumoase, ne indoim de adevar! Credinta moare sub ochii nostri „…materialismul brutal ii ia locul” scria si Mihai Eminescu la vremea sa. Acum, parca mai mult ca atunci. Tot ce se straduieste sa faca Biserica in folosul sufletelor oamenilor, este rastalmacit, blamat, neacceptat. Daca se fac biserici mai incapatoare pentru credinciosi sa se poata ruga in tihna si sa se concentreze asupra slujbelor si rugaciunilor, nu este bine! Iubim desigur bisericile mici – adevarate perle – construite in vremuri de demult, dar nu ne gandim ca atunci oamenii erau mai putini si ca bisericile de astazi vor sa deschida usile tot mai multor credinciosi, care, uneori, incomodati de inghesuiala din biserici, le frecventeaza din ce in ce mai putin. Nu ne gandim ca Religia face parte din cultura, ca ea este o creanga din tulpina a unui arbore care include si arta si filozofia si stiinta. „Ce pustiu ar fi spatiul daca n-ar fi punctat de biserici!”, „Religia transforma poporul intr-o masa de oameni culti”, exclama romanul nostru Petre Tutea. Sunt si oameni care considera ca religia nu este de natura divina, precum Marx care in lucrarea sa Manifestul partidului comunist era parere ca „Religia este opiul popoarelor” si de aceeasi orientare au fost si altii, printre care Engels, Lenin etc. Generalul si omul de stat american, devenit primul presedinte al  Statelor Unite ale Americii spunea ca „un popor fara religie nu poate fi condus decat cu tunurile”, facand aluzie la lipsa constiintei morale a unor popoare.

   Una dintre manifestarile vietii sufletesti care are mare apropiere cu religia, este arta. Arta a fost intotdeauna nedespartita de religie si s-a dezvoltat alaturi de ea, atingand culmi inalte. Multi artisti au atribuit inspiratiei dumnezeiesti frumusetea operelor de arta. Arhitectura, sculptura, muzica, pictura, poezia, literatura s-au dezvoltat in epocile de inflorire a religiei. Ideea de inspiratie dumnezeiasca este comuna religiei si artei, iar fara inspiratie nu poate fi cineva artist. De multe ori am citat cuvintele lui Petre Tutea despre inspiratie: Inspiratia se aude, nu se cauta, se ia, nu se intreaba cine da…”.

   Religia si arta corespund aspiratiilor spre desavarsire ale sufletului omenesc. Omul nu este satisfacut numai din punct de vedere material, ci el are o sete de inalt, inaltul sufletului -  cunoasterea. Gandul lui zboara peste marginile timpului si spatiului, pluteste intr-o lume ideala in care-si gaseste plenitudinea, deoarece si religia si arta au ca scop ultim aspiratia la absolut. Religiile cele mai spirituale au produs arta cea mai desavarsita si artisti mari s-au inspirat din religie; multi artisti au fost religiosi. Poeti ca Ovidiu, Horatiu; muzicieni ca Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert; pictori si sculptori ca Leonardo da Vinci, Titian, Michelangelo, au fost oameni profund religiosi. S-a spus si s-a adeverit ca arta care sta in slujba religiei, dobandeste un plus de frumusete spirituala. Pe langa asemanari sigur ca sunt si deosebiri. Dintre acestea amintim ca lumea transcendenta a religiei este o lume real-obiectiva, pe cand lumea artei este imaginara; arta se adreseaza partii emotive a sufletului si scopul ei este atins daca actiunea de a crea sau contemplarea unei opere de arta produc sentimentul de multumire, fericire, dar acest sentiment este trecator, pe cand  cel al religiei este nepieritor; religia are legatura cu conceptia despre lume, o explica, pe cand arta o reda si prilejuieste momente de gratie. Poezia, de exemplu, creeaza stari sufletesti asemanatoare daca nu chiar identice, cu starea de rugaciune, ca atare poetul nu poate fi imaginat in afara dimensiunii religioase. Au fost insa si exceptii, dar ele nu au bucurat sufletele.

   Religia este legata de morala, credinta fiind aceea care realizeaza o practica morala in infaptuirea de fapte „Credinta fara fapte este moarta” (Iacob 2:17). Religia pune la baza existentei ideea de Dumnezeu, iar morala ideea binelui si a dreptatii. Intotdeauna morala a avut la baza principiile din invatatura religioasa. Ele duc omul spre desavarsire. Religia si morala il inalta pe om, din sfera materiala in sfera sensibilitatii, in lumea valorilor adevarate, il fac mai nobil, mai bun. De fapt religia si morala urmaresc fericirea omului. Si in religie si in morala exista ideea de sanctiune, adica faptele bune trebuie rasplatite si cele rele pedepsite si in amandoua exista ideea de libertate.

   Religia este legata si de filozofie. Atunci cand omul se intreaba despre rostul existentei sale, ajunge sa filozofeze. Filozofia a preluat din religie ideile de „Dumnezeu”, „suflet”, „destin”, „lege”. Religia se exprima in simboluri poetice si in termeni de personalitate mitica, filozofia prefera limbajul abstractiunii, vorbind despre substanta, cauza, materie etc. Dar, diferentele parelnice ascund afinitatea interioara si substantiala dintre ele, la baza avand constiinta. Marii filozofi ai lumii au cautat de fiecare data sa armonizeze pe cat posibil filozofia cu religia, intrucat filozofii au dorit si doresc in continuare cunoasterea adevarului si pentru aceasta au nevoie de religie care aspira la descoperirea marile mistere ale lumii invizibile. Religia ne invata ca Dumnezeu nu poate fi localizat in spatiu si temporal, fiindca El nu apartine acestei lumi. Filozofii greci asemanau lumea noastra cu cea a simturilor care isi ia realitatea din lumea superioara, lumea ideilor, lume identificata mai tarziu de alti filozofi (Plotin) ca fiind Dumnezeu insusi. Problemele in jurul carora se misca filozofia lui Plotin erau: Cum s-a nascut lumea din „Unul” si cum ajunge omul la unirea cu Dumnezeu pentru a-si gasi fericirea.

   Religia astazi este din ce in ce mai legata si de stiinta, cunoasterea lumii fiind si obiectul stiintei. Nimic nu poate opri mersul cugetarii. Filozoful roman Ioan Petrovici (1882-1972) spunea ca desi nu ne este ingaduit sa trecem de anumite limite, putem sa ne dam seama ca limitele noastre nu sunt si limitele lucrurilor, ceea ce „ingaduie pentru filozofie schitarea unei infatisari ideale, indiferent de masura in care aceasta se poate realiza” si ca „stiinta nu pune pietre de hotar intre cugetarea stiintifica si dreptul de a cauta absolutul in religie”. Sunt multi oameni in zilele noastre cari nu mai cred decat in energia materiala a lumii vizibile, dar  trebuie sa intelegem ca viata e mai mult decat simplele noastre functiuni biologice.    

   Ca atare religia, arta, morala si stiinta, trebuie sa constituie un tot, ajungandu-se astfel la armonie, sa aiba acelasi scop, acela de a-l face pe om cat mai fericit. Cei mai mari oameni de stiinta, Newton, Einstein Pascal, Leibniz, Descartes au posedat atat spiritul stiintific cat si pe cel filozofic si au fost animati de un profund spirit religios. Teoriile lor sunt fructul observatiei, al experimentului, al meditatiei filozofice si al inspiratiei, avand ca postament credinta in lumea spirituala, divina.

   Educatia religioasa este una din problemele importante ale societatii. Ea trebuie sa inceapa inca din copilarie, deoarece copilul poate invata deprinderile bune mai usor in copilarie, ele constituind mai tarziu o frumoasa obisnuinta in viata. Credinta este astfel purtata pentru toata viata in minte, in adancul sufletului, cu o intensitate profunda si cu o solemnitate tacuta, care poate crea acea armonie mult visata.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page