Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

George Bajenaru: “Frigul înstrainarii” sau memoria …frumoaselor poveri

Florin Costinescu

Din fisierul bio-bibliografic al autorului. George Bajenaru aflam ca in Romania a fost invatator, profesor de liceu, ziarist. In SUA a lucrat in redactia prestigiosului ziar, de circulatie mondiala, The Christian Science Monitor. A tradus literatura laica si religioasa, pe baza de contract, pentru Departamentul de traduceri de la Christian Science Center, Boston Massacussets. Cercetator la Centrul de publicatii de la Christian Science Center si profesor suplinitor de stiinte umaniste la Cambridge Rindge and Latin School si in alte scoli din Cambridge, Massachusetts.
Prezent cu poezii in prestigioase antologii americane ca „To Be A Man”, Jeremy P.Tarcher, California,1991; „BEYOND THE Starts” si „Best Poems of the 90’s”,The National Library of Poetry,USA,1995; in „96 Inc”, revista a scriitorilor americani din Boston si „21 Century”, revista a tinerilor scriitori din statul Massachusetts.
 Titu Popescu, estetician si critic literar: ” Scriitorul George Bajenaru, stabilit in SUA, ilustreaza cazul mai rar intalnit al implinirii scriitoricesti in exil, mai rar, fiindca artistii cuvantului care se descopera ca atare dupa stabilirea lor in strainatate, sunt de obicei veleitari si revendicativi, iar cei afirmati in tara nu mai au nevoie de inca o certificare”.

*                    *

Un  titlu de roman precum „Frigul instrainarii”(Maple Red, Publishing House,Toronto, 2013) atrage imediat atentia, impunandu-se prin expresivitatea sa directa, nemediata. Cele doua cuvinte ale lui se regasesc, alaturate, intr-o complementaritate fericita, sugerand multiple intelesuri si rezonante in sfera, atat de sensilbila, a conditiei  umane.
Ca tanar autor roman la vremea emigrarii in Occident, in anii 80 ai secolului trecut, George Bajenaru va fi ajuns acum, la acest titlu, sugestiv si percutant al romanului sau, in mod firesc, fara prea multe tatonari, privindu-si, dupa cateva decenii, propria-i „calatorie spre libertate”, luand cu sine in Occidentul „salvator” intreg bagajul de trairi si sentimente acumulat candva, la anii primei tinereti, in Romania. De altfel, el tine sa precizeze, dintru inceput, faptul ca „Frigul instrainarii” este un „roman cu amintiri”, materia acestuia fiind furnizata, in totalitate de propria-i memorie, ce se dovedeste a fi, la fiecare pagina intoarsa a cartii sale, deosebit de prodigioasa. Intuind inconvenientul major pentru un literat, al renuntarii implicite la cititorul roman odata cu despartirea de tara, autorul de azi al „Frigului”, ajuns in acest an la varsta venerabila de 76 de ani, marturiseste despre ajutorul moral pe care l-a primit – indirect -, intr-un „sfat” descoperit in scrierile englezului Cyril Connolly (1902-1974). „Mai bine sa scrii pentru tine insuti si sa nu ai public, decat sa ai public si sa nu te ai pe tine”, sunau, aforistic, cuvintele acestuia. In afara acestui fapt, autorul a mai gasit un argument al gestului sau de a pleca in lumea larga, intr-un fel de predestinare sugerata chiar de numele sau de familie, Bajenaru, o cercetare asupra arborelui sau genealogic determinandu-l sa ajunga la concluzia ca inaintasii sai  au fost, de fapt, bajenari veniti, candva, ca oieri, din Ardeal, in Campia Munteana, mai precis, in satul Tunari de langa Bucuresti.
Toate aceste resorturi de natura morala, care tind sa justifice, in mod credibil, o asemenea ruptura existentiala, nu pot pune in umbra faptul ca motivul real, determinant in producerea ei, a fost realitatea politica si sociala - reprezentata de ideologia comunista -,  care a alterat in profunzime, dupa al doilea razboi mondial, viata traditionala a societatii  romanesti  amenintand-o, de la o perioada la alta, timp de 50 de ani, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Nicolae Ceausescu, ca o va schimba sub semnul amenintator al definitivului. Structura romanului este sustinuta de un sir de povestiri, care pun in lumina faptele, gandurile si varstele naratorului, ale parintilor sai, ale familiei sale, ale comunitatii in care acesta a vazut lumina zilei, situatiile si evenimentele importante, inclusiv cele politice, care lasa urme adanci in constiinte si provoaca rani care nu pot fi vindecate, ramanand  incrustate in memoria oamenilor, a colectivitatilor.
Oferindu-ne o cheie pentru intelegerea adecvata a demersului sau romanesc, autorul ne dezvaluie inca din prima pagina a cartii sale date importante ale identitatii lui sociale. ”Copil fiind, din vita de tarani crestini, plugari si crescatori de vite, arata el, eu nu ma pot lauda ca in casuta noastra de sub trestii as fi deschis ochii pe vreo bibiloteca. Pot  afirma, insa, fara umilinta, ca inainte de lecturile personale, intelectul meu a luat contact cu sfintele scripturi, prin lecturile mamei...”.  Amintirea acelor clipe de demult- ale copilariei si adolescentei petrecute  in leaganul natural al bucuriilor simple -, este retraita acum prin „grila” timpului si a experientei, in deplina maturitate a gandului. Intitulata „Nemarginirea de la marnea garlii” prima povestire a cartii, deseneaza, ca spatiu mirific, imaginea veche a satului de nastere al autorului, Tunari. „Acolo, la marnea garlii, am vazut deasupra mea nemarginirea, acea infinita deschidere a cerului peste imensitatea campiei si o simteam ca pe o deschidere a ochilor mei, intr-o libertate deplina. Natura pictata de Dumnezeu, era sursa noastra de existenta si cadrul suprem de contemplatie”, scrie autorul cu mana condusa de sentimentul unei nostalgii, care ii hraneste  acum amintirile si il impaca cu sine si cu lumea. Memoria privind faptele si realitatile trecutului indepartat este secondata, la acest scriitor, de dorinta si placerea de a recompune un intreg tablou social, propriu unui timp al schimbarilor sociale si politice cu urmari dramatice, un tablou, as zice, in plina miscare, de la o zi la alta, adaugandu-i-se mereu alte culori, din nefericire, din ce in ce mai intunecate. Erau primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, anii nefasti ai importului masiv de ideologie din URSS, fapt resimtit, cu tot nefirescul lui, dureros in intreaga societate romaneasca. Patrunderea modului de viata comunist in viata, oarecum patriarhala, cu tabieturile sale consacrate de timp, a micii asezari, a avut efectul unei adevarate explozii la nivelul modului sau de viata, prin ...”innoirile revolutionare” impuse in baza asa-zisei democratii socialiste. Sub efectul ei, al suflului propagat devastator pe ulite, in gospodarii, in sufletele satenilor au cazut la pamant obisnuintele locuitorilor satului, oameni de toata isprava, precum - le evoca cu evlavie numele autorul-, tata Mita lui Miu, o  femeie robusta, cu brate vanjoase, dom  Florescu, veterinarul satului si cocoana lui, buzoianca, Cucu Chibzuiala, proprietar de han, nea Ion, postasul satului, nea Boscov, bulgarul... Memoria lui George Bajenaru aduce din trecut si un episod ilustrativ pentru epoca, reprezentat de „conflictul” ivit intre salutul romanesc  „Buna dimineata” si...rusescul  „Dobrii utro” pe care l-au adus in ranita ocupatiei cativa ostasi sovietici pripasiti, la un moment dat si in satul autorului, de la marginea Bucurestiului. O descriere cu certe virtuti cinematografice reuseste  autorul  relatand- la nivelul  amanuntului local -, despre  intamplarile de fiecare zi, implicand nume de oameni si chiar porecle bine ticluite, amintind ravagiile economice, adevarate cutremure ale existentei umane!-urmare a instaurarii noii stapaniri, cu tot ce au insemnat acestea in planul vietii comunitatii, in general, ale carei traditii de suflet romanesc si obisnuinte se surpau vizibil de la o zi la alta. Bineinteles, perioada de formare umana si intelectuala  a autorului a intrat si ea in malaxorul acelui timp al „elefantilor rosii”, al lozincilor mobilizatoare, al defilarilor sau serbarilor minutios organizate cu ocazia unor zile sau evenimente politice implantate nefiresc in viata localitatii. Acestea se” armonizau” ideologic cu debutul  si apoi inasprirea  asa-zisei lupte de clasa, a strangerii cotelor obligatorii de cereale impuse taranilor, a primelor demascari de chiaburi si de „dusmani ai poporului”, urmate de condamnari  la ani grei de inchisoare. Sunt ilustrative in acest sens versurile lui A.E Baconsky, intrate cu un... succes rasunator in antologiile celui mai negru proletcult  romanesc .

Trece-o noapte si mai trece-o zi,
Se ascute lupta dintre clase,
Iar cheaburii se arata-a fi
Elemente tot mai dusmanoase!

In probleme de istorie, literatura poate fi mult mai convingatoare in abordarea lor decat anumite cursuri, conferinte sau dezbateri televizate. Este ceea ce demonstreaza si romanul lui  George Bajenaru in care experienta proprie, a familiei sale, formarea sa ca om al cuvantului, al imaginii si al ideii, sunt parti constituente ale unui intreg proces  al cunoasterii, din interior, al fenomenului comunist. „Amintirile” care formeaza materia romanului, in succesiunea lor bine articulata, reprezinta in plan artistic tablouri succinte, dar sensibile - prin culoare si viziune-, infatisand persoane-personaje usor si justificat mitizate, cum ar fi Mama si Tata, parintii scriitorului, prezenti in sufletul si constiinta acestuia precum, parafrazand un subtitlu al cartii, „icoana dintre stergare”, acestea fiind insotite, ca in orice poveste tip saga, de alti membri ai familiei cu intamplarile vietilor lor, dar si simpli concetateni surprinsi in diverse ipostaze comportamentale. Un rol important in derularea imaginilor de viata cotidiana specifice acelui timp, il au paginile in care autorul abordeazainventarea, la un moment dat, de catre autoritatile comuniste, a nevoii de “strangere a curelei” din partea populatiei, de a se face ecomonie „la sange” in toate domeniile, pedalandu-se intens pe ideea ca acestea ar fi acte de...patriotism! In cadrul acestor masuri draconice, s-a  inscris si „criza hartiei”, spre a se justifica unele concedieri de natura politica in presa. Victima a acestui argument... suprem pe atunci - rude in Occident!-  a fost si autorul acestei carti care, dincolo de cazul sau, realizeaza  acum, intr-o viziune mai larga, o radiografie a mentalitatii vremii ilustrata prin amanunte edificatoare privind comportamentul si atitudinea oamenilor. Decidentii din presa vremii, asa numitii activisti culturali i s-au adresat concediatului direct printr-o formula la ordinea zilei de atunci: „Ce garantie de patriotism mai prezinta semnatura dumitale in ziar daca nu ai fost capabil sa-ti lamuresti fratele sa nu ia in casatorie o frantuzoaica, ori sa nu plece din tara lui?” Pentru tinerii de astazi asemenea argumente pot fi considerate a veni dintr-o lume ireala, dar pentru tinerii de acum cateva decenii ele insemnau spulberarea oricarei sanse de a-si urma aspiratiile lor cele mai profunde, de a fi ei insisi. Ideea exilului, traita ca solutie impusa de o realitatea politica, este vazuta de George Bajenaru „ca o despartire de mine insumi si ca un impuls catre o lume necunoscuta”.
Evadarea in lumea „de afara”, cum se spune azi intriun jargon de tip nou, „unde nu te asteapta nimeni si unde va trebui sa pornesti aiurea”, se asociaza pentru autor cu acel frig de natura spirituala, al instrainarii, despre care crede ca este „o treapta obligatorie, un test necesar, de purificare, pe calea cea lunga a libertatii de spirit”. Pagini sensibile, in care faptele si intamplarile relatate se intalnesc deoptriva inlauntrul adevarului si emotiei, sunt dedicate vietii de azilant, conditiilor de azil, intai in Germania si apoi in America, tinta finala a calatorului nostru spre libertate. Dilemele si ingandurarile nu au luat insa sfarsit in masura in care familia a ramas in Romania si dificultatile acesteia continuau sub diferite forme inventate cu sarg partinic de autoritatile acelei perioade incheiate in decembrie 1989. Singura alinare- scrisorile din partea acesteia, scrisori asteptate si primite cand, in sfarsit, fugarul a intrat in posesia unei adrese mai stabile. Si totusi, o noua intoarcere la inceputuri, la parinti. Scrie George Bajenaru in ultimele pagini ale cartii sale: ”Cand tata a murit, eu implinisem cinci ani de exil. Ma simteam ca un copil fugit de acasa. In tara inca domnea regimul totalitar de care fugisem. N-am putut si regret ca nu am fost alaturi de tata in clipa cea din urma a vietii lui. Mi l-am imaginat insa zambind ,asa cum il vazusem nu demult in casa fratelui meu din Franta, unde mi-a spus: "Imi pare bine ca ai ajuns in America." Daca americanii nu au mai venit, am plecat eu la ei, ca sa-l bucur pe el. Prin mine, tata isi traieste printre americani, destinul de bajenar”.
Cee ce numim visul american, este himera spre care, alergand, George Bajenaru a aflat-o incetul cu incetul, dupa ce un avion al companiei germane Lufhansa, in seara zilei de 27 septembrie 1982, ateriza pe aeroportul Kennedy cu sute de refugiati din intrega lume. Atingand tarmul visului respectiv, dupa ce a facut „primii pasi in America”, noul sosit s-a regasit in postura nu a cautatorului de aur, ci a celui umbland prin New York dupa un loc de munca, imbracand salopeata salahorului in Queens, dar si in postura de ”ingrijitor de oameni” la sanatoriul High Ridge House. Va urma Boston, supranumit „the Athens of America”, cu al sau „The Christian Science Center”, care este socotit, noteaza autorul, cartierul general al religiei „stiinta Crestina”, cu ecouri in multe colturi ale lumii. Perseverenta in a comunica, in a construi, dorinta de fi el insusi, de a urma Calea Binelui i-au adus multe bucurii autorului. Observand lumea in continua prefacere, George Bajenaru a adunat corespondente si dialoguri cu cititorii, pe care le-a publicat in ziarul „Meridianul Romanesc” (Anaheim, California), intre anii 2001 -2004, dar si in cartea „Aceste bucurii trecatoare”, Edituria iUniverse, New York Bloomington), „Marturiile romanilor instrainati ar putea forma un capitol dintr-o viitoare istorie a exilului si emigratiei romanesti”, apreciaza scriitorul.
Romanul „Frigul instrainarii”, prin mesajul sau, cred ca se poate defini printr-o... poezie pe care, de data aceasta, poetul George Bajenaru a scris-o la implinirea, anul trecut, a 75 de ani de viata. Redam prima strofa:

„Am fost nascut ca sa visez
O lume dreapta semanand iubire
Si mi-am facut un scop din amintire
Frumoasele poveri sa le pastrez.”

Intradevar, „Frigul instrainarii” este rezultatul  pastrarii acestor „frumoase poveri” invocate, al unei vieti cautandu-si cursul normal, cel al demnitatii, intr-o perioada nefasta a istoriei. Dar si al unei izbanzi, al increderii in sine si in Cuvantul intemeietor. Scris sub impulsul nevoii exprese de marturisire capabila sa reinvie - in lumina sinceritatii - faptele trecutului, volumul avut in vedere se parcurge de la un capat la altul cu acelasi interes dezvoltand, in ultima instanta, in cititor, un sentiment de solidaritate cu autorul, cu temerarul lui demers romanesc.
Florin Costinescu
Bucuresti, iunie, 2014
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page