Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

LOGICA ACTIUNII



(Continuare din editia precedenta)

Cum ar fi!... Doamne, ce frumos ar fi!... Incep sa visez:...
Imi inchipui ca sunt intr-o excursie in Tara Logicii actiunii cristice... Este o Tara unica in Univers. Ma uit in jurul meu si sunt uimit. Sunt coplesit de minunatiile ce le vad in jur. Este primavara! Peste tot, florile par ca zambesc la mine din toate partile. Sunt de toate culorile curcubeului cunoscut de mine, dar sunt de alte nuante de o frumusete ca n-am cuvinte sa le denumesc si stau doar uimit si le privesc, si ma fericesc ca pot sa ma uit, acolo, la ele. Si au un miros ce ma fericeste si sa cant, si sa strig de bucurie imi vine... Este atat de mare fericire  in mine ca strig cat gura ma tine de tare: „Doamne, este aievea sau visez?“ Si o voce aud ca-mi spune: „Ai putina rabdare si vei vedea minune mai mare...”
A venit Cineva si m-a luat de mana, dupa ce imi pusese pe cap, din flori impletita, o cununa, ca sa se stie ca sunt un calator... Apoi, impreuna am iesit din poiana de flori, de o fumusete nedescrisa si de multe, multe culori, cu aceasta Fiinta in alb imbracata, cu o voce asa de blanda si de cuceritoare ca parca-mi vorbea mie un frate si nu un strain; si am plecat mai departe...
Soarele, de pe bolta aceea senina si clara, parea ca se bucura impreuna cu mine de primavara! In departare, se vedea o asezare. L-am intrebat pe Calauza mea ce era fericita ca ma vedea pe mine ca sunt asa de uimit de ce vad pe langa mine:
- Oare ce se vede in departare?
- E un oras construit in acest loc din Univers, ca sa primeasca pe cei care vin sa traiasca in Tara cu Logica actiunii ca Lege de comportare pe Taramul cel Bun. Cand vom ajunge in Locul acesta de primire sa fii fericit de gazduire, sa te uiti, sa privesti, sa inveti in tacere si sa iei cu tine ca invatatura, ca sa spui si la altii cum ar trebui sa fie, ca sa aiba in suflet mereu bucurie, caci tu doar vei vedea si apoi vei pleca, desteptat fiind din visare de un clopotel numit „constiinta“ ce este ecoul Glasului Divin din creierul tau...
N-am mai apucat sa-i pun vreo intrebare Calauzei mele in calatoria instantanee in Tara de vis, ca m-am pomenit in orasul, vazut de la distanta de mine, un moment mai devreme.
In tacerea de vis, mergeam pe drum, printre case-n lumina roz-pal, cu strazile de margaritar, stralucind intr-o lumina aparte „ca o piatra prea scumpa, ca o piatra de iaspis, stravezie ca si cristalul”. Orasul era inconjurat „cu un zid mare si inalt. Avea douasprezece porti... Avea patru colturi si lungimea ei era cat largimea.” M-am apropiat de zidul de iaspis. Totul era uluitor de stralucitor in jur „caci orasul era facut din aur curat, ca sticla curata“. M-am plimbat peste tot si am ramas uimit, caci toate portile erau descuiate, usile n-aveau incuietori, ferestrele se deschideau prin atingere. Si tot ce vedeam era minunat!
Am intrat cu Prietenul meu, Calauzitorul prin Tara din vis, intr-o curte ce n-avea nici garduri, nici poarta, ci peste tot, in gradina erau pomi infloriti, o multime de flori puse intr-o randuiala perfecta, alei dintr-u fel de piatra stravezie, cu nuanta unui albastru deschis. Parca intram intr-o alta lume de vis...
La vederea noastra, un barbat nu prea inalt cu zambetul pe fata si cu bucurie ne-a salutat. Pe mine m-a si imbratisat, spunandu-mi ca ma asteapta de-o vesnicie... N-am inteles ce imi spunea, dar simteam in piept cum inima mi se bucura... Si impreuna am intrat in casa. Aici, gospodina plina de bucurie ne-a                  intampinat si ea urandu-mi „bun venit“ si la masa pe loc ne-a poftit. Ma simteam fericit! Totul in casa aceasta era curat si in randuiala si parca nu eram acolo pentru prima oara...
N-a trecut prea mult, ca s-au auzit glasuri tinere. Venisera de la scoala doi dintre copii. Acestia au salutat cu atata caldura ca mi se parea ca-s chiar copiii mei... Ma gandeam ce fericiti sunt parintii ca au copii asa de cuminti! Erau imbracati cu o imbracaminte speciala de scoala. Fata purta o fusta albastra, o bluza alba, iar pe cap purta o panglica alba. Parul ei blond parea de aur. Fata ii era plina de bucurie, iar cuvintele ce le rostea erau in limba romana, desi eu stiam ca sunt intr-o Tara straina, mai buna.  
Baiatul ce parea de vreo 13-14 ani, cu ochii caprui ce-i scaparau parca de bucurie, cu un par mai inchis decat sora lui, scurt si ingrijit, parea deplin fericit. Ma uitam la el, admirandu-i imbracamintea de scoala: o haina catifelata ce batea  intr-o culoare de albastru mai inchis, ca si pantalonii de aceeasi nuanta. In picioare avea niste pantofi negri. Purta o camasa alba si ciorapii mi se pareau ca sunt tot negri.
Amandoi copiii au disparut cateva momente, nu inainte de a se scuza fata de noi si spunadu-i mamei cu vocile lor, ca niste clinchete de cloptei, amandoi deodata :
- Mamico, ne ducem sa ne schimbam si sa ne spalam pe maini.
- Duceti-va, dragii mamii! - le-a raspuns mama, sorbindu-i cu privirea ei luminata de bucurie.
Dupa cateva momente, am zarit-o pe fata ca apare, iar dupa ea venea si fratele ei.
- Acum, putem sa si mancam impreuna, dar mai intai sa rostim o rugaciune - spuse tatal.
Ne-am ridicat, ca la un semnal, rostind rugaciunea de multumire catre Dumnezeu impreuna, intr-un cor instantaneu, in care rosteam cuvintele - parca - si eu... Apoi ne-am asezat sa mancam.
Deodata, fata pe care o chema Ileana, s-a adresat mamei ce incepuse sa puna ciorba de legume in farfuriile noastre imaculate:
- Mama, te rog sa te asezi la masa, de acum este randul meu. Si mama a ascultat-o si s-a asezat.
Am ramas foarte mirat, dar am priceput ca aceasta e regula casei.
Dupa ce am servit masa, fata si baiatul s-au sculat automat si s-au scuzat, disparand in bucatarie. Ma uitam dupa ei, cand tatal copiilor mi-a explicat ca, cel putin de 3 ori pe saptamana, copiii spala vasele si o ajuta pe mama lor la diferite treburi de gospodarie, ca sa invete si ei. De acum, fiecare stia deja ce are de facut si chiar se vedea ca tot ce faceau era indeplinit cu bucurie.
Am multumit acestor oameni cumsecade si ne-am despartit ca niste frati, care s-au revazut, continuandu-mi calatoria cu Insotitorul meu. Acesta mi-a spus ca trebuie neaparat sa vizitam o scoala si un templu, asa ca trebuie sa ne grabim ca, in curand, va trebui sa ma trezesc din reverie...
Mergeam pe jos, ca sa vizitam o scoala. Pe parcursul drumului, am intalnit copii din clasele mai mici, care deja terminasera cursurile si mergeau galagiosi, pe jos ca si noi, in grupuri mai mari sau mai mici, spre casele lor. Cum ne vedeau, se uitau cu bucurie spre noi, ne salutau si ne zambeau, ca niste ingerasi si-mi transmiteau o bucurie ce-mi amintea de anii, cand mai tanar fiind, incepusem profesiunea mea de educare pentru copii, ca si acestia ce-i intalneam acum, in a mea reverie...
Am ajuns la scoala - numita liceu - si am intrat pe portile ei, larg deschise. Multimea de elevi, din clasele mari, tocmai ieseau cate unul, intr-o ordine ce m-a uluit, caci eram nedumerit si cu greu credeam ceea ce vedeam si ce auzeam... Toti elevii erau in haine de invatatura, ca si aceia ce vi i-am prezentat, in casa vizitata de mine, din acest oras visat, intr-o reverie, ca-ntr-o poezie... De cum ne vedeau: pe mine cu Insotitorul, ne salutau toti bucurosi, de parca ne cunosteau de cand lumea, desi galagiosi, dupa incordarea de invatatura, pareau linistiti in ordinea in care se miscau inspre poarta deschisa, pregatita pentru plecarea lor. Si ceva si mai curios!... Si neprevazut de frumos!...
                                                                                                                                                                 
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page