Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

In ce sa mai creada el, Taranul roman?

Scriam, recent, ca satul romanesc traieste, in ultimii ani, o noua spaima. Agresat de indiferenta mai-marilor zilei, de sictirul guvernantilor vremelnici, prin lipsa subventiilor atat de necesare agriculturii de azi, amenintat de zilele negre, ce vin pentru el, taranul roman include in intensitatea trairilor lui si ingrijorarea, azi, cand legea, cea dintotdeauna deasupra regilor si imparatilor, este incalcata grosolan, cand bunul-simt romanesc de altadata, echivalent cu traditiile acestui neam, se cufunda tot mai mult intr-o amintire tot mai indepartata.

In ce sa mai creada el, taranul roman? In principii? Care principii? Isi aminteste si inca prea bine taranul roman de vremurile anilor ’50, in care rari erau brazii demnitatii satesti printre atatia fricosi si tradatori! Modelele lui de probitate morala, in acele vremuri grele, ale colectivizarii si ale cotelor apasatoare, care, alaturi de faclia credintei, pareau a fi salvare, erau fruntasii comunitatii, acei gospodari satesti, ridicati, in puterea noptii, de "masina neagra". Si dusi, dupa o saltare abuziva, la Canal, la minele din Baia Sprie, la Aiud, la Sighet, la Gherla. Unora, de pe acolo, dupa acel urcus al Golgotei, li s-a mai intors doar numele. Altora, nici macar atat! Era "un avertisment" pentru cei mai curajosi sa-si puna lacat la gura si gandului, altfel "Cine gura mare are, cinci ani taie la sare!". "Nu stiu nimic! N-am vazut nimic!" era spaima aceea care a intrat in oasele taranului, precum strontiul, si s-a prelungit pana in zilele noastre, facandu-l suspicios si retras. Asa se facea ca taranul roman, atat de apasat de nevoi, dar si de rautatea nemarginita a unora, socotind ca niciodata sabia nu taie capul plecat, a inceput sa semene cu "o mimoza pudica". S-a inchis repede in sine, nebanuind ca tocmai acel cap plecat uneori sabia il taie!

In ce sa mai creada el, taranul roman? In lumea rurala postdecembrista, plina de atatea dezamagiri pentru el? In lumea satului si a taranului copilariei noastre, zugravita maiestrit, asa cum ea se manifesta in Poiana lui Iocan a "Morometilor" lui Marin Preda? Azi, doar izolat, mai traiesc putine sate ale acelor timpuri. Presiunea istoriei, a timpului ireversibil, a facut din ele, candva teme pentru literatura si filozofie, subiect pentru romanele unor scriitori. Pervertit, dezamagit, ajuns "locatar la bloc", taranul roman isi vede tot mai uitata a lui odinioara "gura de rai". Iar armonizarea satului si a taranului cu natura, mereu in schimbare, s-a atenuat continuu si ea.

In ce sa mai creada, asadar, taranul? In nimic! Eclipsat de aroganta orasului care-i face, cam de 50 de ani incoace, cu ochiul, il cheama, il ademeneste cu promisiuni, il converteste si-l perverteste, el abia acum isi da seama ca tot mai greu ajung fiii lui in scolile inalte, adica in universitati, ca nu se mai poate vorbi azi de o egalitate de sanse, ca scoala de la sat nu-i ca aceea de la oras. Azi, cand, conform unui sondaj, doar 1% dintre fiii de tarani ajung in universitati, cand el nu detine mijloacele financiare necesare, se iroseste "aurul cenusiu" al satelor noastre, confirmandu-se cuvintele poetului: "Ca una-i daca director e tata / Si alta-i daca-i taran de la Vint". De ce, totusi, taranul a preferat fuga de la sat spre oras? In naivitatea lui, fuga unor Ion, Gheorghe, Petru, Achim, Nila, Paraschiv, de chinga, de fraul colectivismului, de machiaverlacurile puterii de atunci, care il speriau, il deranjau, ii dadeau ghes sa plece, era o salvare. Cuvintele si promisiunile "actualitatii socialiste" nu-i faceau lui deloc cu ochiul. Mai degraba il alungau. Numai ca nu banuia el ca fuge de dracul si da de tatal lui, care-i si mai negru, si mai rau!

In ce sa mai creada el, taranul roman? In nimic! Cand i se ia (corect spus "i se fura"!) litrul de lapte cu 5.000 de lei (vechi) si se vinde, la supermarketul de la parterul blocului in care locuiesc copiii lui, cu 50.000 de lei (tot vechi), cand branza, untul, uleiul (cel de floarea-soarelui "bate" spre 100.000 de lei si el) au preturi inaccesibile pentru buzunarul amaratului pensionar, totul contribuie la zdruncinarea credintei lui. Maniera maniheista in care a fost tratata existenta satului, viata taranului in ultimii ani, este o elocventa dovada ca el, taranul roman, nu mai are niciun motiv sa fie euforizat de o stare actuala, in care termenii naiv si delasator ar putea deveni echivalenti in discursul subversiv al vreunui mahar de azi. V-ati intrebat, de pilda, de cate ori presedintele Traian Basescu a vorbit despre sat si problemele lui, de cate ori seful statului a pronuntat, in cei patru ani, cuvantul taran?

In ce sa mai creada el, taranul roman? In clopacirea oportunista a lui de catre mai-marii zilei? In lumea lui Ion si a lui Ilie Moromete? Zadarnic! Acele timpuri au apus. Atmosfera aceea, nostalgica si nu prea, a vietii rurale din romanele "Ion", "Morometii" si "Setea", colectivizarea care a fost barosul care l-a lovit, definitiv, in moalele capului, nu mai sunt. Au trecut in amintire. Insa, se intreaba, macar din cand in cand, taranul, vazand cate se petrec in jurul lui: "Oare daca toti cer de la acest stat roman, de la Regele Mihai I de Hohenzollern pana la urmasii lui Malaxa, si la proprietarii care si-au dobandit, prin retrocedari, trei-cinci-zece case, de ce noi nu am primit nimic, cei carora ni s-au luat pamantul, vacuta, calul, oaia, carul, batoza? Sa ni se fi dat si noua, macar pretul unei oi!". Nu era, oare, cazul ca si el, taranul roman, sa fie despagubit? Ceva, acolo, cu un echivalent al valorii - pentru munca, pentru bunurile confiscate si pentru cotele apasatoare, date, care i-a fost furata vreme de aproape 50 de ani? Sa beneficieze si el de ceva, nu doar Becali, Dinu Patriciu, Ion Tiriac, Taher si altii, mai periculosi si mai hulpavi decat "fostii" din Cartierul Primaverii si mafiotii zilelor noastre, proveniti din radacina unui Dinu Paturica sau a unui Tanase Scatiu. Asta-i dreptatea de azi! Pentru el, taranul roman si "caracterul partinic" de azi, dupa cate s-au petrecut din decembrie 1989 incoace, sunt notiuni care se bat cap in cap.

Ce alternative sa mai aiba el, cel aflat, odinioara, sub sabia lui Damocles "a maniei proletare", care taia si spanzura prin sate, pe vremea in care colectivizarea era considerata "o victorie a comunismului", si oportunismul de azi intr-un sat idealizat, in care odinioara "se nastea vesnicia"? Scepticismul este, azi, nota dominanta care apasa asupra taranului. Intr-o vreme in care pamantul, aceasta avutie nationala, se pustieste de la un an la altul, nu mai exista nici macar lanul acela numai al lui, prin care, intr-o poezie superba a lui Nichifor Crainic, trecea Hristos prin grau. A mai ramas doar "nostalgia" aceea tarkovskiana. Judecand cu o luciditate dureroasa, ne dam seama ca satul de altadata a ramas undeva in trecut. In amintire. Imi vine, provocat de nostalgia unui trecut, sa exclam: "Salvati satul!". O chemare. Dar, de fapt, ce sa mai salvezi? Acel "spatiu mioritic" blagian cu vesnicia lui, tocmai cand se vorbeste tot mai insistent de moartea satului traditional romanesc? De fapt, acesta-i adevarul: asistam neputinciosi la o umilire a satului. La o tradare. O tradare a radacinilor. O tradare a izvoarelor noastre!

LAZAR LADARIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page