Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Prietenia Literara: Timpul lasat in urma

(TEXT REVIZUIT)

(Continuare din numarul precedent)

Daca nu ar fi venit deloc la intalnirea pe care am stabilit-o pentru aceeasi dupa amiaza acolo langa pian, stiti cum se intampla… Ce-ar fi sa ne mai vedem? Cand? Nu m-am mai dus acasa la Zorleni (satul meu era aproape legat de Barlad inca de-atunci, prin vestita fabrica de rulmenti, primul obiectiv strategic comunist al dezvoltarii industriei grele cu pivotul ei industria constructoare de masini) si dupa pranz veni ploaia si trecu ploaia; o mica furtuna, un mic disconfort, care ar fi putut sa ma alunge de la locul faptei; insa nu; nu stiu ce m-a tinut sub copacul acela din fata Teatrului de Stat; Destinul, fireste; trecuse ora cea atat de superficial stabilita, si ea nu venise; si totusi, la plesneala, mult peste sfertul academic ea sosi…Era atat de frisonata si frisonanta, atat de frumoasa (provocatoare ar fi prea mult spus); atat de tanara si stralucitoare; plesnea, cum se spune de frumusete si sanatate, de prospetime, si „pogonul ei de ochi”, cum am citit recent undeva, tot despre iubita unui om care scrie, o ruda a acelorasi locuri, mi s-a parut; parca nu o mai vazusem niciodata pana atunci; ochioasele noastre fete, cu evlavii in privire si glaciatiuni topite intr-o clipa, in imprevizibile izbucniri pasionale. Am schimbat cateva rochii, s-a scuzat Lica, am vrut sa fug ori sa aman, n-am putut; iata-ma, am venit sa nu mai plec; sunt a ta, daca si tu vrei acest lucru! si clipa se prelungi dupa aceea cat un Destin…

De ce-as vorbi despre dusmani daca prietenii mi-au creat intotdeauna probleme; daca acel „plus feminin” din noi, in mine si-a pus la bataie devotamentul aproape nebun in relatia cu prietenii din copilaria mea literara, si cu urmatorii. Azi observ ca m-am daruit prea mult si degeaba. Dar eu mai cred si acum ca prietenia e un act gratuit tocmai fiind de nepretuit. Dar ori de cate ori am iubit pe cineva in absolut si dezinteresat a urmat, implacabil, dezamagirea. Va amintiti poate acea „scolie” a mea din cea de A cincea elegie/ Fara glorie din antologia Turnul Onoarei, carte scoasa la Editura Vinea:

„Am fost un om fara glorie un erou interzis

I-am impins in fata pe orgoliosul meu frate mai mic

impovarat de gloria dezastrelor sale eu un cub

de cristal taiasem in tot acest timp si l-am

slefuit/ un monument plural al lacrimii pietrificate

un amanunt important netrecut nici pana azi in bibliografii

cand istoria se joaca totusi altfel la teatrul ei de furnici.

Nu mi-am putut ierta iubirile perfecte

le-am sanctionat sever prin abandon drept care

m-au abandonat si ele satule de capriciile artei

ori s-au destramat pur si simplu

atente la ciurul prin care se cerne

din nisip mereu prea putin aur…intotdeauna

mi-au intors cu darnicie supliciul

de-a le fi inventat tot timpul prea perfecte…

M-au indemnat apoi insinuante cu ragusite voci

sa ma autoflagelez public si eu chiar am facut-o

pana la dezgustul aceluiasi public

ce trece ca de obicei de arta iubirilor inselate

din telenovela mai jos in neantul aluziei…

Sa ne mai intrebam ce e Mila, sau Fala?

Ce mai ramane din vechiul tabu al Onoarei?”

Mai bine nu; deci nu voi trage deodata toate concluziile succesivelor dezamagiri aici pe un biet colt de pagina. Asa a fost sa fie ca Cezar sa ajunga la Bucuresti ca sa ramana definitiv aici inaintea mea. De altfel si prima lui carte Rod a aparut inaintea Repaoselor mele cu un an, in 1968. El nu s-a mai supus canonului de-a aparea in colectia „Luceafarul” care mai producea inca debuturi la cele doua edituri mai importante ce tipareau literatura, Editura pentru literatura si Editura Tineretului. Rod-ul lui Cezar Ivanescu aparu la Editura pentru literatura… Semn bun.

El a sarit din serie cu un salt sigur de felina regala desi prima sa placheta aparea de tot modesta cu numai 29 de poezii pe 57 de pagini. Insa ceea ce e scris acolo conteaza. Dar poate si felul in care si-a construit poetul volumul din doua titluri de fapt: Rod si Turnul care anuntau categoric o noua arta poetica. Cezar mi-a spus ca manuscrisul lui ajunsese la N. Manolescu printr-un student al lui de la Filologie. L-am cunoscut si eu pe „neamtul” lui Cezar, simptomaticul „delicat” Emil Cira, facand apologia homosexualitatii, ca punct de jonctiune al „artelor vietii” si al „poeziei damnate”. Nu stiu ce era in capul acelui domn tanar cu care, de altfel, intalnindu-l la Bucuresti (pe cand Cezar mai naviga in provincia lui neagra), nu ma intelesesem deloc. N. Manolescu citind manuscrisul adus de Emil fara titlu si nume de autor pe coperta ramasese deconcertat si ar fi spus ca acesta trebuie sa fi fost manuscrisul unui poet dinainte de razboi care nu mai apucase sa si-l tipareasca… ii putrezisera probabil oasele prin cine stie ce puscarie… Dar cand autorul fu in fine dezvaluit, tanarul critic il sustinu puternic si se facu avocatul lui din oficiu. N. Manolescu o sustinuse, cu argumentele vremii, si pe Blandiana, la prima ei carte… De ce sa-l invinuim atunci pe G. Calinescu scriind despre mine si Lefter: „Acesti tineri stiu sa scoata astazi scantei din penita de aur a stiloului. Poezia lor este exuberanta si solara; nevroza simbolista, exasperarea de monotonia ploilor autumnale, tonul plumburiu au disparut odata cu vechea societate.” Daca tanarul critic N. Manolescu o deducea pe Blandiana a fi o autentica poeta comunista? Vreau sa spun ca intarzierea mea pana in anul urmator 1969 cu un volum a apartinut unei planificari a destinului foarte eficienta; ca prima carte a unui tanar poet epurata complet de ordinul conjucturii politice a fost de fapt acel subtire Rod al lui Cezar Ivanescu. Legat de el printr-o ciudata osmoza pe care nici el dar nici eu cel putin nu am recunoscut-o vreodata, ieseam cu acele Repaose/ un poem discontinuu si alte 16 sonete de iubire inchinate Elenei, fara a mai da „cezarului ce este al cezarului"; o facusera cei mai grabiti sa se afirme, lansasera cateva scuturi de butaforie: „O mie de cantece inchinate partidului”, cunoscutul vers al lui Ioan Alexandru, dar si oda inchinata „Partidului" de Ana Blandiana, imediat dupa prefata encomiastica a lui N.M., chiar de la pagina cu ghinion: 13 - a volumului de debut „Persoana intiia plural”.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page