Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cu gandul la tanara generatie!

Invitat sa particip la o intalnire a tinerilor social-democrati mureseni, rugat sa le adresez cateva cuvinte, luat oarecum prin surprindere, ma gandeam, poate marcat de o prejudecata, ce sa le spun. Intre mine si tineretea lor, distanta anilor este mare! Venim, de fapt, din timpuri diferite si din doua scoli tot diferite: subsemnatul din cea imediat urmatoare celui de-Al Doilea Razboi Mondial, deci, dintr-un secol trecut, iar tinerii, majoritatea lor, din cea postdecembrista, marcata de experimente neintrerupte, uneori chiar de esecuri. Aflandu-ma intre Scylla si Charybda existentei vremurilor care nu sunt sub om, ci invers, bietul om sub ele, m-am gandit sa le adresez cateva cuvinte, nu fara o oarecare ezitare, despre patrie, datorie si implicare. Incercam sa testez, de fapt, un sentiment al noii generatii, cu riscul asumat de a suferi un esec. Si n-a fost sa fie asa! Inteligenti, scoliti, guvernati de un bun-simt tutelar, tot mai rar intalnit in zilele noastre, tinerii s-au dovedit foarte receptivi, dornici sa aiba, in lumea zbuciumata, agitata, de azi, repere clare in viata, modele de reusita.

Azi, cand, iata, se pierde o traditie romaneasca, se irosesc cinstea, demnitatea si comoara mostenirii etnice (protectoare a fiintei noastre romanesti), cand slabeste forta noastra de lupta - cum glasuia candva un Apel al ASTREI -, m-am gandit sa le vorbesc, cum ceva mai sus aminteam, despre implicare, despre patrie si datorie. Se luase lumina si, in acea intunecime a salii, aveam impresia, vorbindu-le, ca nu mai respira nimeni, pornind, in sfaturile mele pe intuneric, de la o pilda din cartea aceea plina de invataminte, a preacucernicului parinte protopop Gheorghe Nicolae Sincan. Se spune ca "un mosneag din Tara Persilor se trudea odata sa planteze un nuc tanar pe mosia sa. Trecand pe acolo vestitul Imparat Kosroes, ii zise ca face un lucru nefolositor, caci, batran fiind, nu va apuca sa guste din nucile acelui pom. Dar nici batranul nu ramase fara raspuns. Ba, a raspuns foarte cuminte: "Prea Inaltate Imparate, - zice el - se poate ca nu voi trai ca sa gust nucile, dar stiu ca-mi fac numai datoria si, apoi, peste puterea mea este puterea lui Dumnezeu care voieste ca si urmasii sa se bucure de munca mea!". Deci, urmasii vor gusta din truda inaintasilor! Ei vor relua gradina, ca mostenire. "Suna", oarecum, ca morala unei fabule. Noi, cei care am urmat imediat dupa "generatia care trage cu pusca", cum se exprima subtilul poet Geo Dumitrescu -, am ridicat aceasta Romanie din molozul, din ruinele unui razboi distrugator. Urmand acelei generatii a razboiului, am inaltat-o, incetul cu incetul, cat am putut, cat ne-au tinut puterile fizice si cele financiare, acolo unde-i era locul Romaniei, intr-o Europa a natiunilor. Am trudit, am scrasnit, de multe ori, am suferit si pierderi, am varsat si lacrimi. Ei, inaintemergatorii, situati deasupra idealurilor inguste, meschine, au asezat interesul national, neacceptand spargerea unitatii istorice a romanilor ardeleni. Ei, inaintasii, sunt cei care au faurit Patria. Ei au dat, pe campurile de lupta de la Marasti, Marasesti si Oituz, din Stepa Calmuca, de la Odessa, de la Cotul Donului - Stalingrad, de la Oarba de Mures, de la Budapesta, din Muntii Tatra, pana la portile Vienei, inima, sangele si viata lor. Prin viata lor eroica, a inaintasilor, cu arma in mana, in lupte, cu uneltele pe santierele reconstructiei Romaniei, au scris cronica aurita a menirii lor din acei ani. A venit, apoi, tavalugul evenimentelor din decembrie ’89 si vremurile care au urmat. Peste Romania a trecut buldozerul nechematilor, ambitia incompetentilor, prostia demolatorilor de tara. Prin scenarii diversioniste, ei, netrebnicii, care si-au batut joc de Romania prin guvernari nepricepute, in vremea slujului politic au aruncat tara in deriva. Ei, pisicherii, fatarnicii, pramatiile, lingusitorii, muscati de sarpele lacomiei si al tradarilor, si-au vandut, la taraba, sufletul pentru cei 30 de arginti ai Iudei. Iar Romania trebuie azi recladita. Nu prin minciuna, nu prin tradari, nu prin gargara unor gugustiuci, ci prin enorma truda. Iar tara de azi se afla pe umerii acestor tineri, cu o uriasa menire, cu ei identificandu-se chipul Romaniei viitoare. Ei, tinerii, sunt acei urmasi, despre care pomenea batranul aflat in fata Sahului Persiei, carora le revine rolul urias de a prelua gradina si roadele ei. Ei, acesti tineri, sunt ziua de maine. Ei sunt viitorul, nu aceia care vor sa-i scoata pe Stefan cel Mare si Sfant, pe Mihai Viteazul si pe Eminescu, chiar si religia, credinta noastra in Dumnezeu si legea stramoseasca, din paginile vietii eroice!

M-am ferit, intotdeauna, sa dau sfaturi altora. Am cutezat, totusi, sa recurg la cateva indemnuri pentru toti tinerii acestei Romanii. Le-am pomenit, asadar, cuvintele istoricului Ioan Lupas despre apararea mosiei, a limbii si a legii stramosesti, impotriva celor care, dorind cai verzi pe pereti, viseaza autonomii teritoriale pe criterii etnice, cu chipul Tinutului Secuiesc, de fapt, o reinviere a fostei RAM (Regiunea Autonoma Maghiara) si o a doua limba oficiala in stat! Mosia stramoseasca, vatra a inaintemergatorilor, trebuie sa ramana intreaga, asa cum am mostenit-o. Adica, acea "Romanie dodoloata", cum se exprima poetul si filozoful Lucian Blaga, pe care sa o lasam nestirbita urmasilor, urmasilor nostri. Mosia fiind izvor si zid al drepturilor noastre vesnice, sa ne amintim de replica data de voievodul neinfricat, Menumorut, stapanitor al pamanturilor dintre Tisa, Mures si Somes, trimisului Regelui Arpad al Ungariei. Marturia sta in cronica notarului anonim al Regelui Bela: "Iar noi, nici din dragoste, nici de frica, nu dam din pamantul nostru, nici macar o palma de loc (…). Tara, pe care a cerut-o de la granita noastra, nicidecum nu i-o vom da, cat vom trai". Iar ca limba noastra sa fie si sa ramana acasa stapana, intr-un stat national unitar roman, vom starui ca ea sa fie vesnica dainuire a acestui popor. Limba si teritoriul nu se negociaza! Niciodata! Totul, cuprins in taria noastra, care-i Biserica Neamului, "mama noastra a tuturor".

Toate acestea sunt posibile doar prin unirea fortelor unei natiuni si prin rolul si sensul renasterii ei, bazandu-se pe acei stalpi care dau tarie si statornicie unei societati: biserica, scoala, armata, cultura si familia. Fara toate acestea nu se mai poate vorbi despre puterea neamului! Iar toate cele amintite sunt imposibile fara sentimentul unitatii, fara patriotismul - pentru unii "cuvant demodat!", romanesc, care au insufletit generatia pasoptista, pe cea care a faurit Unirea cea Mare, de la 1 Decembrie 1918, si a ridicat Romania interbelica. Numai uniti putem invinge! Degetele unei maini au fiecare un rost anume. Dar puternice pot fi doar unite intr-un singur pumn. Cu gandul la fauritorii istoriei Ardealului, unitatea romaneasca nu poate fi conceputa fara "solidara munca", fara mobilizarea benefica. Pentru ca harta limbii romane sa nu fie mai mica aici, in avanpostul latinitatii, decat cea a tarii, pentru a-i aduce la vatra neamului si a radacinii ivirii mosilor si stramosilor lor, pe fratii nostri din Basarabia, din nordul Bucovinei, din Tinutul Hertei, este mare nevoie de amintita solidaritate nationala. Nu bantuiti de "iarna dezbinarii noastre", nu stapaniti de dihonie si de "blestemul dezunirii", sintagma folosita, in perioada interbelica, de marele savant si eseist Vasile Parvan -, nu coplesiti de orgolii, invidii si nepasare vom reusi. In razboiul romano-roman, tot noi suntem cei care pierdem, ofiliti sub sloganul "Dezbina si stapaneste!". De nu vom fi uniti, vom suferi tot noi, cand "o mandra populatie, comoara unui patrimoniu agonisit in lungi secole de lupta, jertfe de sange si suferinta, de un intreg neam" se vor risipi. Neprietenii profita de dezbinarea celor slabi! Si va fi prea tarziu pentru a mai putea salva ceva. Statul national unitar si Constitutia lui trebuie aparate de loviturile dusmanilor, plecand din scenarii abracadabrante si rocambolesti, croite prin cancelariile in care se urzesc ura si intoleranta care ar dori cateva Romanii mai mici, in locul celei mari.

Daca vrem sa traim, intr-adevar, intr-o Europa a natiunilor, dorita de generalul Charles de Gaulle, nu a regiunilor dominate de federalizari, mondializari si regionalizari, este mare nevoie de actiune. Sa fim, asadar, buni patrioti si nationalisti ardeleni adevarati. "Omul fara patrie - se spune - este ca privighetoarea fara cantec". Locuim un singur pamant, avem o singura patrie. Tara vesnica ramane. Patria-i eterna. Iar "pamantul natal este mai scump decat aurul din tari straine". A fi patriot roman si nationalist, in sensul cumpatat, luminat si traditional ardelenesc, nu inseamna a fi impotriva cuiva. A fi patriot si nationalist roman, a visa in limba romana - cum se exprima Mircea Eliade - nu inseamna a fi extremist si sovin! O spunea candva si istoricul Alexandru Papiu Ilarian: patriot si nationalist, in Transilvania, "una si aceeasi este!". Aici, in Ardeal, unde "ne unesc mortii nostri si cuvintele limbii romane", parafrazandu-l pe Constantin Noica, cei cu un singur suflet si o singura istorie, identificandu-se cu fiinta natiei strajuite de coloana Carpatilor, toti ne aflam sub sintagma devenita flamura: stat national unitar roman!
Aceste ganduri am dorit sa le transmit, in seara de 6 octombrie a.c., acelor tineri inimosi si atat de frumosi. Asadar, dragi tineri, fiti buni patrioti, iubiti-va tara, aceasta Romanie, asa cum este ea, deocamdata: necajita si calcata de inconstientii, fariseii, ciocoflenderii si pitaraii momentului! Sa ne iubim tara, aceasta Romanie, pentru ca, asa cum avem o singura mama, alta tara nu avem. Oricat s-ar stradui, cu ademeneli si tentatii, sirenele viclene ale acestor vremuri, fluturand sloganul: "Ubi bene, ibi patria!".

LAZAR LADARIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page