Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Profilul politicii externe



de Andrei Marga

Raportarea decidentilor din Romania la „cazul Ucraina” evidentiaza neajunsuri profesionale majore. Comparand filmul ultimelor luni cu ceea ce s-a petrecut pe teren, multe fapte dau de gandit.
Oficialii nostri nu cunosc suficient dosarul Ucraina. Ministrul de resort vorbea, la un moment dat, despre intelegerea de la Kiev dintre protestatari si putere, ca peste trei ore puterea sa fie inlocuita. Apoi, nu s-a evaluat realist amploarea nemultumirilor din societatea ucrainiana, nici slaba capacitate a noii puteri de a integra, prin decizii convingatoare, populatia Ucrainei. Pe de alta parte, orientarile protestatarilor kieveni nu au fost univoce, cum s-a asumat la noi, desi in tarile occidentale s-a semnalat, pe buna dreptate, aceasta imprejurare. Sunt doar cateva exemple dintr-un sir intreg.
De la inceput, in tara noastra au fost voci care au sugerat prudenta, prevenind ca nu va fi un conflict deschis al marilor puteri in jurul Ucrainei, ci o abordare de alta natura. Cei responsabili au continuat, insa, cum arata exprimarile publice, refrenul conflictului. Pe deasupra, ar fi fost de observat ca unii responsabili europeni au atentionat de la inceput ca in Ucraina trebuie discutat nu doar cu grupuri preferate, ci si cu populatia.
S-a putut sesiza, de asemenea, ca reprezentanti romani vorbeau de respectarea acordurilor din 1994, in vreme ce Federatia Rusa trimitea la intelegeri ruso-americane si ruso-germane care au pus capat „Razboiului Rece" si care, in mod evident, au prevalat pana in clipa de fata. Peste toate, in atmosfera intretinuta de oficiali functioneaza o cunoastere sumara a istoriei, plina de generalitati de mult depasite de schimbarile din lumea in care traim.
Decidentii politicii externe de la noi nu au o optica organizata asupra relatiilor cu regiunea Europei Rasaritene, cum au alte tari din zona (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia etc.), Reactiile lor sint mai mult reflexe, opticile ramin rigide. Se lucreaza infim la elaborarea unei analize sistematice. Bunaoara, ei nu au observat ceea ce George Friedman anticipa (in The Next 100 Years. A Forecast for 21st Century, Anchor, New York, 2009) de cativa ani: „care va fi relatia dintre Rusia si vecinii sai - aceasta intrebare va reprezenta urmatoarea faza majora in istoria lumii - in 2020 si in anii de pana atunci" (p.102). Rafinamentele si subtilitatile actualei politici internationale raman nedeslusite oficialilor autohtoni. Ca urmare, Romania nu-si poate juca rolul important ce-i revine, cel putin ca parte a regiunii.
Se poate usor sesiza ca niciunul dintre cei care se exprima frecvent nu a elaborat vreo analiza coerenta a situatiei. Din pacate, in Romania actuala nu este obiceiul de a gandi cu metoda si de a formula sub semnatura analize de care autorul sa raspunda in timp, totul fiind lasat in seama vorbelor de ocazie. Vizibil, gandirea sistematica oboseste, iar conformismul este mai la indemana. Nu se formuleaza opinii in scris pentru ca maine, conform unui prost obicei, acelasi opinent sa poata spune ceva diferit, poate contrar. In orice caz, trebuie subliniat din nou ca istetimea nu tine loc de pricepere, iar mimetismul nu inseamna profunzime.
Subzista la responsabilii autohtoni o distanta mare intre analiza istorica, analiza societatilor actuale si luarea de pozitie. Analiza istorica se face pe apucate, incat, recent, chiar unii dintre cei mai importanti istorici (C. G. Giurescu sau Razvan Teodorescu) au trebuit sa arate ca, in cazul mentionat, lucrurile stau altfel. Analiza societatii nu iese din preluarea in viteza a unor clisee neoliberale, ce se combina in graba cu mosteniri clasate de istorie. Cum se stie, neoliberalismul intruneste de ani buni critici serioase in SUA, Germania si in alte tari, iar lacunele sale sunt percepute de democrati din regiunea noastra. Pe de alta parte, asa cum atesta studiile de specialitate, publicate in ultimii ani chiar sub egida ONU, ceea ce decidenti romani considera a fi tranzitie spre societatea deschisa nu este impartasit de tari comparabile, consecinta fiind aceea ca tara noastra este plasata in analize doar in fata Ucrainei. Trebuie luat in seama adevarul ca intre tiranie si libertate se interpune primejdia oligarhiei, iar reducerea democratiei la competitie periodica, intr-un mediu corupt, nu este decat o alta impotmolire. In mod limpede, o viziune democratica actualizata si reflexiva asupra societatii a devenit necesara in politica externa a tarii noastre, pe baza careia sa se faca analize si proiectii.
Am cautat sa intrevad miscarile Rusiei, Germaniei, Chinei si SUA folosind analize recente (precum cele datorate lui Helmut Schmidt, George Friedman, Martin Jacques, Giles Chance, Mark R.Levin, Fareed Zakaria etc.) in volumul Schimbarea lumii. Globalizare, cultura, geopolitica (Editura Academiei Romane, 2012). Ramane valabila observatia din aceasta lucrare, ca Rusia va invoca in politica internationala interese strategice si va cauta sa tina la cat mai mare distanta contiguitatea terestra cu cei pe care ii socoteste rivali. Observam ca Rusia parcurge o evolutie care-i ocupa agenda si va cauta sa discute, inclusiv chestiunile regionale, direct cu SUA. Cum am aratat in interventii publice, chiar la izbucnirea „cazului Ucraina", spre aceasta discutie se va inainta, dincolo de toate nuantele.
Fiind situata la limita rasariteana a UE si NATO, Romania, la randul ei, resimte nevoia sa-si conceapa durabil relatiile cu Rusia. Dar aceasta trebuie cunoscuta, cel putin in datele indispensabile asezarii relatiilor. In acest sens, exista analize calificate in Germania, Franta, SUA si in alte tari, care ar trebui consultate. In orice caz, premisele relatiilor romano-ruse ce ar trebui valorificate acum, in opinia mea, sunt: a) apartenenta Romaniei la UE si NATO este pilonul politicii sale; b) aranjamentele strategice SUA-Rusia si Rusia-Germania sunt determinante in politica externa pentru regiunea in care traim; c) trebuie luate in considerare acordurile de securitate existente si preocuparile tuturor celor implicati; d) nu duc la solutii nici ignorarea vointei exprimate in mod democratic a comunitatilor (care s-a incercat in istorie) si nici insularizarea Rusiei (de asemenea, incercata); e) Rusia insasi se afla in procesul modernizarii, iar societatea ei este intr-o schimbare deschisa alternativelor in politica externa (euroatlantismul sau euroasiatismul fiind printre posibilitatile de evolutie) ; f) alaturi de puterile epocii, Rusia este unul dintre garantii frontierelor Europei Centrale si Rasaritene iesite din ultimele doua razboaie mondiale; g) resursele si piata Rusiei, cooperarea acesteia, sunt importante pentru economiile europene, mai ales pentru dezvoltarea celor situate in partea Europei in care ne aflam.
Nu este totdeauna usor sa pui de acord premisele amintite. Tocmai aici este rolul diplomatiei. Diplomatia nu mai este de mult doar aranjament marunt de culise, conversatie protocolara sau tehnica de incheiere a unei sedinte, cum se crede in mod naiv la noi, ci promovarea unei proiectii a relatiilor, cu repercusiuni benefice in societatea respectiva. Pe aceasta cale, a valorificarii impreuna a premiselor evocate, intr-o viziune elaborata, va trebui perseverat.
Suntem astazi dupa un sfert de secol de evolutie pozitiva, incat nici o forta importanta din spatiul euroamericanoasiatic actual nu cauta sa faca reversibila istoria. „Razboiul social mondial" al lui Nolte, prizat acum in Europa Rasariteana de persoane cu pretentii prea mari pentru viziunile lor mediocre, a intrat de mult in istorie. „Stinga" si „dreapta" nu sint cele de odinioara si nu sint nicidecum delimitabile univoc, cum se crede, tot superficial, la noi. Desigur, este un fapt acela ca, in conditiile crizei din unele tari, reapar nostalgici ai anilor treizeci din secolul trecut, care cred ca este ora revansei si care desfigureaza democratia intr-un fel sau altul. Dar acestia, oricat de vehementi, nu dau, totusi, tonul. Pe de alta parte, in Europa, Germania a aratat cel mai clar cum se procedeaza in abordarea trecutului - fara nostalgii si aducand partile la a invata din conflicte si tragedii. Fiecare parte castiga invatand din istorie, iar invatarea este indispensabila, daca vrem solutii durabile, nu doar expediente.
Nu da rezultate nici formula „conflictului civilizatiilor" a lui Huntington, stilizata acum ca opozitie intre Europa si Orient, sub care se ascunde mai nou lipsa de idei. Sunt prea largi conditionarile reciproce si imprumuturile intre asa-zise „civilizatii aflate in competitie" ca sa mai poata fi luata in calcul o asemenea formula. Valorile europene - sintetizate in doctrina drepturilor si libertatilor individului si cetateanului - raman fundamentul politicii rationale si trebuie promovate fara ezitare. Nu ca simplu ornament ideatic, ci ca impuls pentru schimbarea efectiva a societatilor. Iar apartenenta la UE si NATO se cuvine sa fie mai mult decat in declaratii, anume, un imbold pentru schimbare economica, institutionala si culturala in serviciul cetatenilor si, in fond, un ansamblu de valori inspiratoare.
In dreptul fundamentului evocat mai sus, trebuie atins acum, din nou, consensul partilor, care parea asigurat dupa 1989, dar care este tulburat de „cazul Ucraina". Nu rezolva nimic o noua confruntare internationala, iar revenirea la razboiul „rece" aduce daune tuturor. Un razboi „rece" in era globalizarii ar distruge progresele institutionale, nemailasand loc pentru evolutia de care regimurile existente, inclusiv democratiile, au nevoie. Solutiile sunt in cu totul alta directie.
Nu altcineva decat omul care a contribuit enorm la constructia europeana - ma gandesc la fostul cancelar german Helmut Schmidt - facea remarci bazate pe o cunoastere profunda. Intre altele, aceasta: „Deoarece europenii nu gasesc pentru timpul previzibil o politica externa comuna, Rusia nu poate fi legata, deocamdata, decat economic, dar nu sub aspectul politic, de Europa" (Helmut Schmidt, Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen, Goldmann, München, 2006, p.187). Altfel spus, atasarea fortelor de pe continent la valorile Europei unite presupune inca evolutii de toate partile. Nu mai insist asupra faptului ca Europa unita nu mai este ceea ce au conceput Adenauer, de Gaulle, Brandt sau Delors si are nevoie ea insasi de clarificari. Iar dezvoltarea presupune astazi, ca si altadata, idei si initiative noi, nu repetarea vechilor clisee.
Opinia mea este aceea ca ne indreptam, deja dupa multe indicii, spre aranjamente internationale in succesiunea acordurilor de la Helsinki (1975). Aceste noi aranjamente vor trebui nu doar sa consacre statu-quo-ul, ci si sa puna capat efectiv urmarilor nefaste ale celui de Al Doilea Razboi Mondial, in asa fel incat nimeni sa nu se simta nedreptatit sau periclitat. ?i in istorie, din cand in cand, este nevoie de innoirea abordarilor. In definitiv, s-au schimbat pina si competitiile, si confruntarile si ducerea razboiului. Acum este de lucrat la conceperea si constructia unei noi intelegeri si a acordurilor corespunzatoare, de care Europa are stricta nevoie, in locul tentatiei luptelor fara sfarsit ale trecutului. Romania poate juca un rol proeminent in regiune numai daca isi elaboreaza o perspectiva adusa la zi asupra acesteia. Politica ei externa poate dobandi profil recunoscut inaintand, cu contributii elaborate competent, de oameni care au capacitatea gandirii proprii, pe directia mentionata. Asa cum, spre exemplu, reprezentantii americani au accentuat din nou - subliniind ca nu mai este vorba doar de ceea ce SUA pot face pentru Romania, ci de ceea ce pot face impreuna cele doua tari pentru consolidarea lor - este nevoie de trecerea de la politica externa de simpla ajustare la evenimente, la o politica externa de asumare de sine, cu idei proaspete si initiative responsabile.
andreimarga.eu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page